mindCastul de săptămâna aceasta și-a deschis porțile pentru senatoarea Adelina Dobra, fostă președintă a Comisiei pentru învățământ, știință și inovare din camera superioară a Parlamentului României. Prezența Adelinei nu este deloc întâmplătoare, prioritățile sale în actuala legislatură fiind crearea unui sistem educațional independent, bazat pe competență și transparență, prin eliminarea influențelor politice în procesele decizionale, managementul educațional și alocarea resurselor; creșterea incluziunii sociale și combaterea sărăciei prin dezvoltarea de proiecte pentru integrarea socială și educațională a copiilor și tinerilor din medii defavorizate, extinderea programului Masă caldă în școli și, nu în cele din urmă, sprijinirea mediului antreprenorial prin dezvoltarea unui pachet legislativ care să stimuleze investițiile locale, să reducă barierele administrative și să promoveze inovarea în afaceri.
În cadrul discuției din episodul pe care-l puteți urmări pe canalul nostru de YouTube, Adelina Dobra vorbește despre experiența sa directă cu mediul educațional românesc, despre subiecte delicate, pe care, de cele mai multe ori, statisticile oficiale încearcă să le cosmetizeze sau să le ascundă sub preș: abandonul școlar, dezinteresul elevilor și al unor profesori, lipsa unor sisteme solide de valori sau analfabetismul funcțional uriaș.




